Fistic – sursă naturală de Omega 9

Consumat de milenii în vestul Asiei şi în Orientul Apropiat, adorat de celebra regina Sheba şi considerat fruct purtător de noroc pentru îndrăgostiţi în străvechea Persie, fisticul este un fruct oleaginos cu un gust fin şi deosebit, preferat ca gustare în toată lumea. Fisticul, pe lângă faptul că este o sursă naturală de Omega 9, fibre şi proteine, este recomandat și pentru o dietă echilibrată.

Fistic - - sursa naturala de Omega 9Istoria străveche a fisticului

Fisticul creşte în arbuşti pitici care au nevoie de până la 15 ani pentru a produce o recoltă bună. Din cercetările arheologice, am aflat că triburile din Orientul Apropriat erau culegători de fistic încă din anii 20.000 î.Hr., iar popoarele care locuiau teritoriul actual al Turciei îl cultivau încă din jurul anului 7.000 î.Hr.

Începând din anul 1976, fisticul a fost aclimatizat în California, iar în prezent însoritul stat american şi Iranul sunt cei mai mari producători şi exportatori de fistic – sursă naturală de Omega 9.

De ce este atât de apreciat acest fruct, care are o istorie atât de lungă? Haideţi să aflăm mai multe lucruri despre beneficiile sale!

Fisticul – aliatul inimii sănătoase

Fisticul conţine o combinaţie de patru substanţe – fitosterol, gama-tocoferol, arginină şi grăsimi mononesaturate (printre care şi Omega 9) – care sunt foarte importante pentru a menţine sănătatea inimii şi a avea o circulaţie periferică bună.

De asemenea, are un conţinut bogat de fibre (30 de boabe de fistic vă asigură 6 grame de fibre) şi de potasiu (30 de grame de fistic conţin la fel de mult potasiu ca şi o banană mare).

Remediu natural pentru scăderea colesterolului

Iată un beneficiu esenţial pentru sănătatea dumneavoastră obţinut din fistic – sursă naturală de Omega 9. Pe lângă acizii graşi mononesaturaţi, fisticul este bogat în antioxidanţi care luptă contra radicalilor liberi.

Mai mult, într-un studiu clinic, un eşantion de persoane sănătoase care consumau 20% din calorii din fistic a fost ţinut sub observaţie timp de 3 săptămâni. La sfârşitul acestei perioade, s-a constatat că subiecţii prezentau un nivel mai scăzut al colesterolului faţă de nivelul de la începutul studiilor, cu excepţia colesterolului bun, care prezenta niveluri optime.

Cum se consumă în mod corect fisticul

Fisticul este disponibil în comerţ în varianta dezghiocată, sau în coaja lemnoasă. Vă recomandăm să cumpăraţi fistic în coajă – cu coaja deja desfăcută şi fructul verzui vizibil înăuntru. Dacă găsiţi fistic cu coji complet închise, acesta trebuie aruncat, deoarece fructul nu este complet copt şi nu este adecvat pentru consum.

Fisticul proaspăt poate fi adăugat în salate de fructe, îngheţate, brioşe, sau amestecat cu cerealele pentru micul dejun. Măcinat, se poate adăuga ca şi condiment pentru carnea de peşte sau pui, dar şi pentru carnea roşie. În ce priveşte conservarea, fisticul trebuie păstrat în vase etanşe, deoarece atrage umiditatea din aer şi îşi pierde textura crocantă.

Iată, deci, câte modalităţi diferite de consumare a fisticului există, la care puteţi adăuga şi ideile dumneavoastră. Orice idee nouă este binevenită pentru a vă îmbogăţi dieta cu fistic – sursă naturală de Omega 9.


Cu un Like vezi tot ce publicăm:

Ai ceva de adăugat?...

*